Cea mai nouă ”afacere” a conducerii Bârladului: peste 200.000 de euro pentru niște ruine pe care nu le vrea nimeni, la periferia orașului


de Simona MIHĂILĂ

Peste 200.000 de euro, adică aproape 10 miliarde de lei vechi, au luat autoritățile Bârladului din vistieria prăpădită a orașului ca să cumpere o ruină pe care nu o voia nimeni, la marginea orașului. ”Afacerea” a fost propusă de primarul Dumitru Boroș și aprobată printr-o simplă, rapidă și suspectă ridicare de mână de consilierii PNL și PSD, la mijlocul lui decembrie, în preajma sărbătorilor, când prea puțini mai erau atenți la toate câte fac și desfac mai-marii din fruntea urbei.

Clădirea aparține SC PIPS SA Bârlad, firmă aflată în insolvență, vânzarea fiind făcută prin executor, în scopul acoperirii datoriilor către terți, inclusiv la bugetul local. Culmea este că terenul de sub zidurile părăsite cumpărate atât de scump, singurul care ar fi putut valora ceva, este proprietatea Primăriei Bârlad.

Practic, în loc să profite și să negocieze prețul acelor ziduri pe care nimeni nu s-a legat la cap să le cumpere, ținând cont că, pe de o parte, nu ar fi putut fi luate cu tot cu pământul de dedesubt, iar pe de alta, că necesită consolidare și reconfigurare, autoritățile Bârladului…




.. Citește toată știrea

Comenteaza si tu acest articol