Familie evacuată, după ce un stejar de 150 de ani a căzut peste casă

Zeci de pompieri militari și civili au intervenit, luni, la Poienești, timp de peste trei ore, pentru degajarea unui stejar de peste 25 de metri de pe locuința unei familii care fusese evacuată din cauza riscului de prăbușire a imobilului. Arborele, aflat la doar un metru de casă, a ieșit din rădăcini și a căzut peste imobil, distrugând parțial acoperișul și o parte din pod. De asemenea, a fost afectată și rețeaua de alimentare cu energie electrică a imobilului.

Prăbușirea copacului, care are peste 150 de ani, a fost cauzată de furtuna din cursul serii de duminică și a cantităților mari de precipitații, care au condus la dezrădăcinarea stejarului.

Primele intervenții ale autorităților au fost la scurt timp de la incident, însă, după aproximativ patru ore, au fost abandonate din cauza intemperiilor și a întunericului.

Exista pericolul ca arborele să dărâme imobilul, construit din lut în urmă cu peste 100 de ani și, de aceea, s-a impus evacuarea familiei care locuia acolo, respectiv o femeie de 60 de ani și fiul său de 38 de ani. Cei doi au locuit la rude pe timpul nopții, iar acum, odată cu degajarea copacului, pot…

Citește tot articolul pe Ziarul Est News

Acest articol a fost publicat la data de: 2017-08-08 03:10:52, Ziarul Est News

[ads1]

قالب وردپرس

Comenteaza si tu acest articol